Șeful statului a precizat că unul dintre argumentele pentru a avea un plan de contingență și un plan de acțiune a fost menționarea lanțului de conflicte înghețate care sunt în jurul Mării Negre, Abhazia, Transnistria, Nagorno-Karabah, Crimeea. „Toate aceste conflicte sunt controlate de Federația Rusă și pot fi activate, reîncălzite unul câte unul sau toate odată, ceea ce ar genera o destabilizare consistentă în jurul Mării Negre, cu efecte extrem de negative pentru România”, a spus Băsescu.
Un alt argument a fost acela că, în urma anexării Crimeei, „flota uriașă” rusă de la Sevastopol se află la numai 160 de mile marine de coasta României și poate ajunge aici în șase ore.
Și evenimentele din Ucraina au reprezentat „un argument formidabil pentru noi că Rusia poate desfășura acțiuni iraționale”, a subliniat Băsescu, adăugând că nu se poate exclude posibilitatea ca și asupra României să se manifeste iraționalul unei mari puteri precum Rusia.
El a spus că este de părere că 99,9% România nu va fi atacată, dar există restul, diferența până la 100%, care ține de irațional, de care trebuie ținut cont.
„Sigur, nu sunt un adept al ideii că s-ar putea produce. În proporție de 99,9% acest lucru nu se poate produce, o agresiune a Federației Ruse împotriva României. Dar rămâne un 0,01% care spune că poate lucra în continuare iraționalul și atunci ca șef de stat nu am dreptul să nu iau în considerație această criză de securitate din regiune și să nu cer aliaților noștri ca împreună cu noi să garantăm securitatea României și împotriva iraționalului”, a spus Băsescu.